Tragedie în Maramureș! Un copil de 5 ani care s-a înecat cu o piesă de la o jucărie, a murit

Tragedie în Maramureș! Un copil de 5 ani care s-a înecat cu o piesă de la o jucărie, a murit
Micuțul și-a pierdut viața din cauză că s-a înecat, după ce a înghițit
Tragedie în localitatea maramureșeană Repedea, unde un copil de 5 ani a murit chiar de ziua lui! Micuțul și-a pierdut viața din cauză că s-a înecat, după ce a înghițit piesă a unei jucării dintr-un ou de ciocolată.
La data de 3 februarie, ora 21.50, polițiștii Secției 4 Leordina au fost sesizați cu privire la faptul că, la unitatea de primiri urgențe a spitalului din Vișeu de Sus, a decedat un copil de 5 ani.
Potrivit IPJ Maramureș, copilul era acasă cu familia sa, înconjurat de cei mai apropiați prieteni, pentru că își serba ziua de naștere. Într-o secundă de neatenție a înghițit o rotiță de jucărie pe care a găsit-o într-un ou de ciocolată.
Din verificările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că, la ora 19.00, un minor, din Repedea, care avea un corp străin laringian, a fost transportat la spital de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, iar, la ora 21.10, acesta a decedat.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Maramureș, în vederea efectuării necropsiei.
În cauză, se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Sursa: Realitatea de Maramures
Citește și:
- 08:49 - Creștinii sărbătoresc Buna Vestire sau Blagoveștenia. Este cruce roșie în calendar și dezlegare la pește
- 08:47 - Ziua Poliției Române, sărbătorită pe 25 martie. Ce mesaj a transmis Ministerul de Interne
- 08:40 - Bolojan, atac virulent la adresa PSD: „Dacă provoacă o criză, PNL nu va mai fi la guvernare. Se duce într-o zonă de aroganță”
- 08:38 - Război în Orientul Mijlociu. Escaladare în regiune: Israelul intensifică loviturile asupra Iranului și Libanului, Iranul arată „orașele de rachete”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News











