Ieri, 29 mai, la ora 17.30, polițiștii din Vișeu de Sus au intervenit la un accident rutier.

La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un tractor agricol condus dinspre D.C. “Maidan” înspre Crasna Vișeului, de către un bărbat de 53 de ani din Bistra, s-a răsturnat în albia pârâului ”Frumușeaua” pe fondul unor defecțiuni la tractor.

Anterior răsturnării tractorului în albia pârâului, atât conducătorul auto cât și un pasager, au sărit pe partea carosabilă, iar un alt pasager de 43 de ani din Crasna Vișeului, a suferit vătămări corporale fiind transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale, fără a rămâne internat sub supraveghere medicală.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că bărbatul care a condus tractorul, nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar vehiculul nu este înmatriculat.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

foto: arhiva

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentElevii și studenții, solidari cu greviștii din Educație
Articolul următorVremea se schimbă radical. Cum va fi minivacanța de Rusalii?