Ieri, 11 februarie, polițiștii Biroului Urmăriri şi Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au pus în executare trei mandate de executare a pedepsei închisorii emise de Tribunalul Sălaj luni, 10 februarie.

Este vorba despre trei tineri, doi de 29 şi unul de 34 de ani, care au fost condamnaţi la închisoare  pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional, efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive și trafic de droguri de risc și mare risc.

Pedepsele acestora sunt cuprinse între 4 ani şi 4 luni respectiv 8 ani şi 6 luni închisoare. Toţi au fost depistaţi de poliţişti şi depuşi după gratii în vederea executării pedepselor.

Articolul precedentNu a apucat să ajungă acasă cu bunurile sustrase dintr-un magazin, fiind prins de poliţiştii din Târgu Lăpuş
Articolul următorComisia Europeană avertizează România să oprească tăierile ilegale de păduri!