Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureş I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au descoperit şi indisponibilizat trei utilaje, în valoare totală de 207.000 lei, care figurau ca fiind furate din Italia.

În urma acţiunii, doi cetăţeni români, tată şi fiu, sunt cercetaţi de poliţiştii de frontieră sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăinuire şi contrabandă.

Totul a ieșit la iveală în data de 29 octombrie, în jurul orei 13.00, când polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş au oprit pentru control, în localitatea Budeşti, un autoturism condus de cetăţean român, în vârstă de 20 de ani, care tracta pe o remorcă un utilaj de tip mini-buldoexcavator, marca J.C.B.

Polițiștii de frontieră au solicitat la control documentele șoferului și ale autovehiculelor, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date, colegii noștri au constatat că utilajul, în valoare de aproximativ 90.000 lei, era semnalat ca fiind furat, alertă introdusă de autoritățile din Italia, în urmă cu doar o zi. Extinzând cercetările, în baza mandatului de percheziţie emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, poliţiştii de frontieră au efectuat o percheziţie într-o localitate din judeţul Maramureş, la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 44 de ani, tatăl tânărului oprit în trafic.” au precizat  reprezentanții Poliției de Frontieră. 

 În urma percheziţiei au fost descoperite şi ridicate mai multe pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare de 749 lei, un utilaj tip mini-buldoexcavator marca Volvo, în valoare de 90.000 lei şi un utilaj tip tractor marca Kubota în valoare de 27.000 lei, ambele semnalate ca fiind furate din Italia.

Utilajele au fost indisponibilizate la sediul instituției până la finalizarea cercetărilor, iar faţă de cele două persoane poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăinuire şi contrabandă, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

Articolul precedentCe proiecte sunt pe ordinea de zi a ședinței de joi a Consiliului Local Sighet
Articolul următorPovestea Realitatea merge mai departe! De la Realitatea TV la Realitatea Plus