Un bărbat din Iași s-a ales cu dosar penal, după ce a fost depistat de polițiștii din Maramureș că a condus sub influența alcoolului un autoturism, pe DN 1C. Mai mult, ieșeanul nu vea permis de conducere și a depșit vietza legală. 

 

Polițiștii Serviciului Rutier Maramureș, aflați sâmbătă în serviciul de patrulare și control al traficului rutier pe DN 1C, în localitatea Buciumi, au oprit pentru verificare un autoturism, condus de către un ieșean în vârstă de 51 de ani, înregistrat cu aparatul radar montat pe autospecială circulând cu o viteză de 102 km/h.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere, iar în urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Județean Baia Mare în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

În continuare, se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

 

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentSite-ul CFR Călători şi aplicaţia de cumpărare a biletelor nu funcţionează
Articolul următorSănătatea la control. Doctor Mihai Dobra: Stresul, dușmanul tăcut al sănătății