Vremea în data de 8 decembrie este una rece, cu posibile ninsori la munte.

Astăzi se vor semnala ploi slabe sau burniţă în jumătatea de vest a țării, iar la munte şi trecător în nordul Moldovei vor fi precipitaţii mixte sub formă de lapovilă şi izolat se va produce polei. Se va semnala ceaţă mai persistentă în regiunile extracarpatice şi pe alocuri, mai ales dimineaţa, şi în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperaturile maxime se vor încadra în general între 2 şi 10 grade.

În București vremea se va menţine în general închisă. Se va semnala ceaţă mai ales dimineaţa, iar trecător va ploua slab sau va burniţa. Vântul va sufla în general moderat, iar temperatura maximă, la amiază, va fi de 6, cel mult 8 grade.

La munte vor fi precipitaţii mixte, pe parcursul zilei în Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali și izolat se va produce polei, cel mai probabil în Carpaţii Orientali. Vântul va sufla moderat, cu uşoare intensificări pe crestele montane, iar valorile termice vor fi uşor mai ridicate faţă de ieri și vom avea un grad la Semenic, 4 la Sinaia și Păltiniș, 6 la Stâna de Vale, iar maxima de 7 grade se va înregistra la Predeal.

Articolul precedentZiua Constituției României, 8 decembrie. Istoria Legii fundamentale a țării
Articolul următorCel mai mare defect pe care-l ai și nu știi cum să scapi de el – Zodiile care nu au nicio ieșire