Zi de sărbătoare astăzi pentru poliţiştii de frontieră maramureșeni. Hramul Bisericii Sf. Voievod Stefan cel Mare, din incinta Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Sighetu Marmației, a fost celebrat, respectând rigorile acestei perioade.

Astăzi, începând cu ora 09.00, la sediul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației s-a celebrat hramul bisericii din incinta instituţiei ce poartă numele ocrotitorului spiritual al Poliţiei de Frontieră Române, şi anume Sfântul Voievod Ştefan cel Mare.

”Prin Ștefan cel Mare şi Sfânt ne-am plasat la o răscruce a istoriei, de care vom fi mereu mândri și la care ne întoarcem pentru a lua lumină, încurajare şi putere. Programul liturgic a fost oficiat de Preasfinția Sa Timotei Sătmăreanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, înconjurat de un sobor de preoți. Evlavia credincioșilor prezenți la acest eveniment s-a manifestat mereu prin slujbele solemne care au avut loc în fiecare an de hramul bisericii, ori cu alte ocazii în acest lăcaș de cult. Însă de această dată, întreaga slujbă s-a desfășurat cu respectarea normelor de distanțare socială și a rigorilor impuse de perioada pe care o traversăm, au precizat reprezentanții ITPF Sighetu Marmației.

La eveniment au luat parte, alături de conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului, precum şi populaţia din zonă.