Inspectoratul Județean de Jandarmi Maramureș îi invită pe toți cei interesați la Ziua Porților Deschise. Această acțiune se va derula în data de 2 aprilie 2019, la ora 12.00 și face parte din activităţile derulate cu ocazia aniversării a 169 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române.
“Sunt așteptați că în fiecare an elevii cu care jandarmii au desfășurat activități pe linia prevenirii faptelor antisociale, studenți și tineri absolvenți de liceu, grădinițele și elevii ciclului primar sau gimnazial din Baia Mare și din alte localități dar și elevii din ciclul liceal.Noi vom prezența exerciții demonstrative cu câinii de serviciu și alte exerciții specifice jandarmilor, iar cei care vor trece pragul instituției noastre vor putea vedea și mijloacele din dotare și tehnica de care dispunem.Cei care sunt interesați de profesia de jandarm, vor afla şi cum pot urma cursurile instituțiilor militare de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne” a declarat pentru Realitatea de Maramureş, locotenent colonel Petru Marcel Florişteanu, inspector şef IJJ Maramureş.
Această activitate are ca principal scop apropierea de comunitate,dar, jandarmii maramureşeni îşi propun ca oamenii să înțeleagă şi care este cu adevărat locul și rolul instituției jandarmeriei și a jandarmului în societate,ca instituție, aflată în slujba legii și a cetățeanului.

Articolul precedentMedalii de aur, argint și bronz pentru tineri cu nevoi speciale din Maramureș
Articolul următor414 persoane angajate prin intermediul AJOFM Maramureș