Situație îngrijorătoare la Spitalul Municipal Sighetu Marmației. După recoltarea probelor și finalizarea analizelor pentru coronavirus, până acum 13 cadre medicale au fost confirmate pozitiv la infecția cu noul coronavirus. Potrivit Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ministerul Sănătății va lua o decizie cu privire la unitatea medicală.

 Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș a precizat că Spitalul Municipal Sighetu Marmației a inițiat, după confirmarea a trei cadre medicale infectate cu noul coronavirus, testarea tuturor angajaților din cadrul unui laborator acreditat în conformitate cu prevederile legislației în vigoare. Astfel până astăzi la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, în urma testării pentru depistarea virsului SARS-COV19, sunt pozitive alte cinci cadre medicale. Și aceste persoane au fost internate într-o secție de boli infecțioase a unei unități medicale. Cei 13 angajați confirmați pozitiv, asistenți medicali și personal auxiliar, își desfășurau activitatea în patru pavilioane din cadrul unității medicale.

S-a procedat la efectuarea curățeniei și dezinfecției celor patru pavilioane. Direcția de Sănătate Publică Maramureș efectuează ancheta epidemiologică. Contacții direcți au fost izolați la domiciliu. De asemenea, au fost luate măsurile necesare pentru protecția personalului și pacienților în scopul prevenirii și limitării răspândirii infecției cu noul Coronavirus.

 

 

Articolul precedent6 maramureșeni au ajuns la spital după ce au mâncat ciuperci
Articolul următor100% TU DECIZI! Tudorel Toader, procuror comunist, apoi ministrul lui Dragnea care a „executat-o” pe Kovesi la comandă