În perioada premergătoare Sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului și în intervalul 15 – 18 august, se estimează un aflux important de persoane în stațiunile turistice, zonele de agrement ori lăcașurile de cult din județul Maramureș.
Pe lângă dispozitivul curent, Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș a luat o serie de măsuri suplimentare pentru menținerea climatului de ordine și liniște publică pe raza de competență, precum și pentru asigurarea unei reacții ferme și a unei intervenții rapide la solicitările cetățenilor.
În această perioadă sunt implicați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, structura de arme, explozivi și substanțe periculoase, alături de polițiști din structura de poliție transporturi și de la alte formațiuni de aplicare a legii.
Zilnic, aproximativ 150 de polițiști vor acționa pe raza județului pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, atât în mediul urban, cât și în mediul rural.
Pentru fluidizarea traficului rutier și prevenirea producerii unor evenimente grave, patrule ale polițiștilor rutieri vor fi prezente pe drumurile naționale, județene, pe principalele artere din zonele turistice și pe traseele de acces către aceste zone.
În scopul reducerii riscului rutier, pe lângă prezența activă în trafic, polițiștii vor folosi la capacitate și cu eficiență maximă, aparatura de supraveghere a traficului și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.