Actualitate· 1 min citire

Accident între Ardusat și Colțirea! Un tânăr a fost rănit după ce s-a izbit cu scuterul de un tractor

25 mai 2023, 12:37
Actualizat: 25 mai 2023, 12:37
Accident între Ardusat și Colțirea! Un tânăr a fost rănit după ce s-a izbit cu scuterul de un tractor

Accident între Ardusat și Colțirea! Un tânăr a fost rănit după ce s-a izbit cu scuterul de un tractor

Articol scris de Adrian Loghin

Accident rutier cu victimă

Aseară, 24 mai, la ora 19.30, polițiștii din Ulmeni au fost sesizați să intervină la un accident rutier produs între localitățile Ardusat și Colțirea.

La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un motociclu condus de către un tânăr de 23 de ani din Sălsig, dinspre Ardusat înspre Baia Mare, a intrat în coliziune cu un tractor, care circula în aceeași direcție și a efectuat viraj la stânga pentru a intra pe un drum secundar.

La volanul tractorului a fost identificat un bărbat de 56 de ani din Sârbi.

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului motociclului, care a fost transportat la spital, de către un echipaj S.M.U.R.D. în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Persoanele implicate în evenimentul rutier au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero în cazul tânărului, iar în cazul bărbatului de 56 de ani, aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


Sursa: Realitatea de Maramures

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate