Un geam deschis, o ușă neasigurată, un laptop lăsat la vedere în autoturism, un telefon purtat în buzunarul din spate sunt câteva contexte „ideale” ce oferă infractorilor posibilitatea de a acționa cu mai multă ușurință. Cu toate că știu aceste aspecte, mulți cetățeni le ignoră, gândindu-se că lor nu li se poate întâmpla. Pentru a nu deveni victime, polițiștii le-au reamintit băimărenilor câteva reguli de bază. Puse în aplicare, acestea conferă siguranță bunurilor personale și implicit zădărnicesc planurile hoților, contribuind la diminuarea fenomenului infracțional.
Activitățile preventive s-au desfășurat pe parcursul a două zile, respectiv 31 octombrie și 1 noiembrie, în parcările și în zona centrelor comerciale din municipiul Baia Mare. Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu colegii de la Biroul de Ordine Publică Baia Mare, le-au recomandat băimărenilor să elimine, pe cât posibil, tentația:
Să nu lase în autoturism, la vedere, bunuri de valoare;
Să încuie portierele autoturismului chiar dacă lipsesc doar câteva clipe;
Să nu lase poșete sau genți pe scaunele din față ale autoturismului în timp ce așează cumpărăturile în portbagaj.
Legat de furturile din genți și din buzunare, cetățenii cu care au stat de vorbă polițiștii au fost sfătuiți să fie vigilenți, în special în locurile aglomerate și să nu aibă asupra lor sume mari de bani. Sub nicio formă portofelul nu trebuie lăsat în coșul de cumpărături.Sunt întotdeauna vulnerabile și buzunarul din spate al pantalonilor sau poștea deschisă.
”Dacă se întâmplă să fiți victima unui furt, primul lucru pe care trebuie să îl faceți este să sunați la poliție și să le furnizați polițiștilor cât mai multe informații care ar putea duce la identificarea infractorului!”, sfătuiesc polițiștii maramureșeni.