Actualitate· 2 min citire

Aducțiunea de gazul mai aproape de locuitorii Maramureșului istoric, cel puțin pe hârtie

plenul sedintei de CJ iulie

plenul sedintei de CJ iulie

Realitatea de Maramures
Scris de Realitatea de Maramures Publicat: 16 iul. 2018, 17:08

Consilierii județeni au aprobat la ultima ședință ordinară participarea la constituirea ”Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Distribuție Gaz Maramureș”, precum și actul constitutiv, statutul noii asociații și contribuția în numerar la patrimoniu în valoare de 100.000 de lei.

Scopul asociației este înființarea sistemului de distribuție a gaze naturale în unitățile administrativ-teritoriale membre și dezvoltarea rețelei de transport de gaze naturale pe raza de competență a acestora.

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a fost împuternicit să semneze toate documentele care vizează constituirea ”Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Distribuție Gaz Maramureș”. Prezent în plenul Consiliului Județean, parlamentarul-fost ministru al Economiei, Gheorghe Șimon a mai făcut o promisiune spunând că va fi extrem de serios în abordarea acestui proiect și va conlucra cu executivul viitoarei asociații pentru rezolvarea oricărei probleme care ține de Transgaz, ANRE sau de zona de distribuție ce implică societățile de distribuție din țară. Mihai Leahu, directorul Departamentului de proiectare și cercetare la Transgaz a oferit aleșilor locali câteva date tehnice referitoare la corelarea lucrărilor pe care va trebui să le facă noul ADI alături de Transgaz, pentru ca, într-o perioadă cât mai scurtă să fie rezolvată problema gazului în toate localitățile Maramureșului.

Asociația va fi compusă din toate unitățile administrativ teritoriale din zona Maramureșului istoric, unde la ora actuală nu există aducțiuni de gaz și care vor aproba aderarea prin hotărâri de Consiliu Local.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate