Grevă generală la Serviciul de Probaţiune Maramureş

tribunalul maramures
De azi e grevă generală la Serviciul de Probaţiune Maramureş. Angajaţii s
-au al
ăturat colegilor din alte şase judeţe: Alba, Botoşani, Dâmboviţa, Harghita, Satu Mare şi Sălaj.
Consilierii de probațiune protestează astfel față de nerezolvarea problemelor de natură salarială pe care le-au semnalat în ultimii ani către conducerea Direcției Naționale de Probațiune (DNP), respectiv a Ministerului Justiției (MJ) și care s-au acumulat în timp, culminând cu calculul incorect al salariilor tuturor angajaților din sistemul de probațiune începând cu luna ianuarie 2018, odată cu intrarea în vigoare a noii Legi cadru de salarizare unitară în sistemul bugetar.La nivel declarativ, responsabilii din DNP și MJ au recunoscut toate problemele semnalate de către consilierii de probațiune, dar până în prezent nu au luat măsuri pentru soluționarea acestora. Numeroasele încercări ale angajaților de a obține rezolvări la aceste probleme pe calea dialogului au eșuat și au condus în cele din urmă la decizia acestora de a intra în grevă.Personalul din serviciile de probațiune din județele: Arad, Brașov, Cluj, Galați, Ilfov, Timiș și Vrancea, au declașant greva generală încă de ieri, iar servicii de probațiune din alte 6 județe Argeș, Bistrița-Năsăud, Iași, Mureș și Teleorman intenționează să intre în grevă generală mâine, 20 iulie 2018.De asemenea, în alte câteva servicii, a fost declanșată ieri, respectiv astăzi, greva de avertisment, cu o durată de 2 ore în județele: Bihor, Bacău, Constanța, Gorj și Vaslui.Având în vedere că aceste revendicări nu au fost soluționate, obținându-se doar promisiuni pentru o parte dintre ele, în Serviciul de Probațiune Maramureș și în alte servicii de probațiune din țară a fost declanșată greva generală.Pe perioada grevei, angajații Serviciului de Probațiune Maramureș, vor asigura serviciile esențiale aflate în sarcina instituției, reprezentând cel puțin o treime din activitatea normală, potrivit legislației în vigoare. În conformitate cu art. 59 din Legea 123/2006 privind statutul personalului de probațiune, consilierii din cadrul SP Maramureș vor asigura în timpul grevei ”participarea serviciului la ședințele de judecată la care a fost citat, întocmirea la termen a referatelor de evaluare pentru inculpați, precum și rezolvarea altor sarcini considerate urgente, potrivit legii, sau apreciate ca atare de către organele judiciare”.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










