UNITATEA 2 DE LA CERNAVODĂ A FOST OPRITĂ ÎN MOD CONTROLAT

UNITATEA 2 DE LA CERNAVODĂ A FOST OPRITĂ ÎN MOD CONTROLAT
Unitatea a fost închisă pentru investigaţii şi lucrări de remediere ale unor sisteme
Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost oprită în noaptea de 25 iunie, pentru a fi făcute investigații suplimentare și pentru lucrări de remediere ale unor sisteme, în eventualitatea necesității acestora, a informat Nuclearelectrica.
„Investigaţiile şi lucrările de remediere se realizează cu respectarea procedurilor, fără impact asupra securităţii nucleare, personalului şi populaţiei”, precizează reprezentanţii Nuclearelectrica.
Centrala nucleară (CNE) Cernavodă exploatează două unităţi nucleare CANDU, care sunt două dintre cele mai performante unităţi din cele peste 400 de centrale nucleare din lume.
Nuclearelectrica are ca domenii de activitate producerea de energie electrică, termică şi de combustibil nuclear. Societatea funcţionează sub autoritatea Ministerului Energiei, statul român deţinând 82,49% din acţiuni, iar alţi acţionari 17,50%, după listarea companiei la bursă în 2013.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:11 - Zelenski îi avertizează pe liderii care merg la parada lui Putin. Tensiune uriașă înainte de 9 mai
- 19:26 - Gabriel Oprea a transmis un mesaj de felicitare de Ziua SPP: 36 de ani de activitate
- 17:14 - Instabilitatea politică ne costă. Românii plătesc mai mult pentru energie și carburanți
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News














