Zi cu ghinion pentru cinci bărbați din Maramureş care au comis infracțiuni rutiere

Zi cu ghinion pentru cinci bărbați din Maramureş care au comis infracțiuni rutiere
Polițiștii au întocmit dosare penale
Ieri, 14 februarie, în numai câteva ore, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare, cei din Ocna Șugatag și din Șomcuta Mare, în timp ce efectuau atribuțiile de serviciu în zonele de competență, au depistat în trafic cinci conducători auto care au condus sub influența băuturilor alcoolice.
În fapt, patru maramureșeni cu vârste cuprinse între 33 și 54 de ani au fost opriți în trafic și testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind între 0,41 și 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Al cincilea conducător auto, un bărbat de 51 de ani din Iași a condus pe bulevardul Regele Mihai I din Baia Mare, cu o alcoolemie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat și fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În toate cauzele, polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările sub aspectul comiterii de infracțiuni la regimul rutier
Sursa: Realitatea de Maramures
Citește și:
- 20:31 - Scandalul vaccinurilor Covid. Alexandru Rafila: „Domnul Voiculescu, știind că are depozitele pline, a mai cumpărat încă vreo 5-6 milioane de doze”
- 18:10 - Șeful ITM, care venea cu Lamborghini la muncă, a fost demis. Cum justifică acesta prezența sa la volanul bolidului
- 18:03 - România își consolidează poziția de lider regional în domeniul energiei
- 17:57 - Șofer ucrainean de autocar, depistat cu zeci de mii de euro și dolari ascunși la frontieră
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News











