Politica· 2 min citire

Moment tensionat la Casa Albă! Trump acuză NATO că nu a sprijinit SUA împotriva Iranului

Donald Trump

Donald Trump

Scris de Ionuț Nichita Publicat: 25 iun. 2026, 08:10

În cadrul unei discuții cu presa desfășurate în Biroul Oval, liderul american a afirmat că multe dintre statele membre ale NATO nu și-au arătat susținerea față de Washington în perioada confruntărilor cu Teheranul.

„Dacă ar fi fost altcineva în această poziţie, nici nu am fi avut o întâlnire astăzi, ca să fiu sincer cu voi, pentru că am fost lăsaţi baltă”, a declarat Donald Trump.

Președintele SUA a precizat că America nu avea nevoie în mod direct de ajutor militar, însă și-ar fi dorit un semnal de solidaritate din partea partenerilor din alianță.

„Nu aveam nevoie de ajutor”, dar „ar fi fost frumos ca ei să ne spună «Ne-ar plăcea să ajutăm»”, a afirmat liderul de la Casa Albă.

Trump a insistat că principalul lucru pe care îl așteaptă de la aliați este loialitatea și sprijinul politic. „Vreau doar loialitatea lor. Nu avem nevoie de banii lor, nu avem nevoie de nimic”, a mai spus președintele american.

În continuarea declarațiilor sale, Trump a criticat în mod special Spania și și-a exprimat dezamăgirea față de atitudinea unor aliați importanți, printre care Italia, Regatul Unit, Germania și Franța.

În schimb, liderul american a avut cuvinte de apreciere pentru președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, despre care a spus că a gestionat responsabil situația din regiune. De asemenea, Trump și-a exprimat satisfacția față de pozițiile adoptate de liderul rus Vladimir Putin și de președintele chinez Xi Jinping.

„Erdogan este un mare lider, o persoană foarte puternică şi i-am cerut să stea departe de asta (război), şi a făcut-o, şi preşedintele Xi a făcut la fel, şi, de fapt, şi Putin a făcut-o”, a declarat Donald Trump.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News

Mai multe știri din Politica