NELU TĂTARU, LA IEŞIREA DIN DNA: NU AM CERUT ŞI NU AM CONDIŢIONAT NICIODATĂ ACTUL MEDICAL

NELU TĂTARU, LA IEŞIREA DIN DNA: NU AM CERUT ŞI NU AM CONDIŢIONAT NICIODATĂ ACTUL MEDICAL
Avocata fostului ministru a precizat că acesta este acuzat de anchetatori de luare de mită
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a afirmat, joi, la ieşirea din sediul DNA Iaşi, că este nevinovat şi nu a cerut sau condiţionat "niciodată" actul medical.
"Sunt nevinovat, nu am văzut probe, nu am condiţionat şi nu am cerut niciodată (...). Las justiţia să îşi facă cercetările şi apoi să vedem ce va fi. Din punctul meu de vedere, trebuie să ne punem întrebări de ce nu a existat un flagrant (...). Nu am cerut şi nu am condiţionat niciodată actul medical. (...) Nu ştiu de unde au apărut aceste acuzaţii. Vă spun în continuare: sunt nevinovat, mi-am făcut doar meseria de medic, sunt cel care nu a condiţionat şi nu a solicitat niciodată", a declarat Nelu Tătaru.
Avocata fostului ministru a precizat că acesta este acuzat de anchetatori de luare de mită, în formă continuată.
Nelu Tătaru este vizat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care se investighează peste 100 de fapte de luare de mită, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
AGERPRES
Citește și:
- 07:49 - Zi decisivă: PSD decide dacă îi retrage sprijinul premierului Ilie Bolojan
- 21:50 - PSD decide viitorul guvernării. Sorin Grindeanu anunță referendum intern și trei scenarii critice pentru Coaliție
- 21:46 - Anca Alexandrescu: „Sistemul se metamorfozează, dar nu mă sperie! Cine trimite BMW-urile să mă filmeze la coafor?”
- 21:43 - Grindeanu, replică tăioasă pentru premier: „Unde sunt plângerile la DNA? Dacă ai găsit șobolani în buget, spune-le numele!”
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News














