ROMÂNIA CONTINUĂ SPRIJINUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ

ROMÂNIA CONTINUĂ SPRIJINUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
„Obiectivul comun este deschiderea primului capitol de negociere în timpul preşedinţie polone a Consiliului UE.”
„Obiectivul comun este deschiderea primului capitol de negociere în timpul preşedinţie polone a Consiliului UE.”
Ministrul de Externe, Luminița Odobescu, a declarat marți că România va continua sprijinul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Într-o discuție cu omologul său de la Chișinău, Mihai Popșoi, șefa diplomației române a mai spus că merită lăudate eforturile Guvernului Republicii Moldova în răspunsul împotriva acțiunilor hibride rusești.
„Obiectivul comun este deschiderea primului capitol de negociere în timpul preşedinţie polone a Consiliului UE, la începutul anului viitor, şi acest sprijin a venit din partea tuturor statelor membre.
Evident, a fost şi o discuţie cum putem să sprijinim consolidarea rezilienţei Republicii Moldova printr-o acţiune eficientă de combatere a dezinformării şi acţiunilor complexe prin spectrul hibrid, mai ales dacă avem în vedere că anul viitor vor fi organizate alegeri parlamentare în Republica Moldova”, a declarat Luminița Odobescu.
România și Lituania sunt cele două state memebre care au avut inițiativa de a fi invitat și ministrul de Externe al Republicii Moldova la o reuniunie a șefilor diplomațiilor europene, potrivit Radio România Actualități.
Citește și:
- 16:08 - SURSE: Nicușor Dan vrea ca PSD să rămână în Coaliție
- 15:12 - PSD, vot în unanimitate pentru retragerea miniștrilor din Guvern. Ilie Bolojan are termen de 72 de ore pentru a demisiona
- 14:28 - George Simion: „PSD nu este un partid serios. Votăm orice moțiune pentru a dărâma acest Guvern dezastruos”
- 12:37 - Ilie Bolojan nu pleacă de la Palatul Victoria. Ce spune despre negocierile cu Nicușor Dan
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News














