ŞEDINŢĂ EXTRAORDINARĂ DE GUVERN; MEMORANDUMURI PRIVIND SUPLIMENTAREA BUGETULUI FNUASS - PE AGENDĂ

ŞEDINŢĂ EXTRAORDINARĂ DE GUVERN; MEMORANDUMURI PRIVIND SUPLIMENTAREA BUGETULUI FNUASS - PE AGENDĂ
Guvernul se reuneşte într-o şedinţă extraordinară, vineri, în format online
Guvernul se reuneşte într-o şedinţă extraordinară, vineri, în format online, pentru a discuta trei memorandumuri care vizează suplimentarea limitei de credite bugetare şi credite de angajament aprobate pentru bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) pe luna octombrie 2024.
Astfel, un prim memorandum vizează suplimentarea bugetului FNUASS cu suma de 293.871.000 de lei la Titlul XII "Proiecte cu finanţare din sumele reprezentând asistenţă financiară nerambursabilă aferentă PNRR".
Un al doilea memorandum supus aprobării în Guvern priveşte suplimentarea limitei de credite bugetare şi de angajament pe luna octombrie pentru bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate cu suma de 100.000.000 de lei la Titlul IX "Asistenţă socială".
Guvernul va aproba şi un al treilea memorandum referitor la bugetul FNUASS care vizează suplimentarea limitei de cheltuieli pe luna octombrie, cu credite de angajament şi credite bugetare în sumă de 46.451.000 de lei pentru plata în luna octombrie a cheltuielilor de personal aferente caselor de asigurări de sănătate şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
AGERPRES
Citește și:
- 21:50 - PSD decide viitorul guvernării. Sorin Grindeanu anunță referendum intern și trei scenarii critice pentru Coaliție
- 21:46 - Anca Alexandrescu: „Sistemul se metamorfozează, dar nu mă sperie! Cine trimite BMW-urile să mă filmeze la coafor?”
- 21:43 - Grindeanu, replică tăioasă pentru premier: „Unde sunt plângerile la DNA? Dacă ai găsit șobolani în buget, spune-le numele!”
- 14:11 - Surse: Bolojan numește tehnocrați în locul miniștrilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News














