Sanatate· 3 min citire

Protest masiv în fața Ministerului Sănătății. Angajații din sistem ies în stradă din cauza legii salarizării

11 iun. 2026, 08:22
Protest la Ministerul Sănătății

Protest la Ministerul Sănătății

Realitatea de MaramuresArticol scris de Realitatea de Maramures
Sursă: realitatea.net

Nemulțumirile legate de noua lege a salarizării continuă să provoace proteste. De această dată, joi, începând cu ora 09:30, ies în stradă angajații din serviciile de ambulanță, care susțin că proiectul aflat în pregătire le-ar putea reduce veniturile.

Acțiunile de protest sunt programate în fața Ministerului Sănătății și a Ministerului Muncii, iar sindicaliștii spun că vor să atragă atenția asupra efectelor pe care le-ar avea noile măsuri asupra personalului din sistem. În paralel, și sindicatele din educație pregătesc un protest de amploare în Capitală. Potrivit organizatorilor, la manifestația programată săptămâna viitoare sunt așteptați peste 20.000 de participanți. Sindicaliștii din mai multe domenii susțin că actualele propuneri privind salarizarea riscă să afecteze nivelul de trai al angajaților din sectorul public.

Sindicaliștii acuză reducerea sporurilor

Reprezentanții Federației Naționale Ambulanță din România spun că proiectul noii legi a salarizării prevede diminuarea unor sporuri importante pentru personalul medical. Ei susțin că schimbările propuse ar duce la scăderea veniturilor pentru mulți angajați din sistemul sanitar, în special pentru cei care lucrează în ture, în weekend sau în condiții deosebite.

„Revendicările sunt pe legea salarizării unitare care va fi adoptată și aprobată la sfârșitul lunii august. Legea a fost făcută destul de prost, adică foarte prost pentru noi cei din sănătate, cel puțin. Vor fi reduceri de sporuri la sâmbete-duminici, ne referim în loc de 100%, cum prevede Codul Muncii pe legea actuală, sunt doar 10% ca și procent plătite pe zilele respective. La sporul de tur în loc de 15% la fel vor să reducă la 10%. Și în afară de asta, spor de condiții deosebite va fi diminuat, încă nu știm exact cât. Și mai mult de atât, coeficientul de calcul al salariului este unul foarte mic”, a declarat Victor Țepeș, lider de sindicat Timiș și vicepreședinte al Federației Naționale Ambulanță din România.

Acesta a precizat că reprezentanții angajaților au discutat deja cu autoritățile despre problemele identificate în proiect. Potrivit lui, au existat întâlniri atât cu reprezentanții Ministerului Muncii, cât și ai Ministerului Sănătății, însă fără rezultate concrete până în acest moment.

„Și noi toate problemele astea le-am sesizat, am avut două întâlniri atât la Ministerul Muncii cât și la Ministerul Sănătății, ca și consultări, să le spunem așa zise, încă nu putem să le numim nici consultări, din cauza că domnii miniștri sunt pe perioadă de interimare acum și nu e ceva oficial”, a adăugat acesta.

Unele salarii ar putea scădea cu peste 1.000 de lei

Sindicaliștii spun că încă mai speră ca proiectul să fie modificat înainte de adoptare. În acest sens, reprezentanții Federației Naționale Ambulanță au programate noi discuții cu autoritățile și spun că vor continua să ceară schimbarea prevederilor pe care le consideră dezavantajoase pentru angajați.

„Sigur că avem speranțe, de aia am venit la București. O să avem și la ora 16 cu domnul ministru al Sănătății o întâlnire și discutăm toate problemele respective.”

În ceea ce privește impactul financiar, Victor Țepeș susține că pierderile vor fi diferite de la o categorie profesională la alta. Angajații cu salarii mai mari ar putea pierde sume mai importante, în timp ce pentru alții scăderile ar putea fi mai mici. Totuși, liderul sindical avertizează că în unele cazuri veniturile ar putea fi reduse cu peste 1.000 de lei pe lună.

„Ca și sumă, difere de la categorie de personal la altul, în funcție de salariul pe care îl au. La salariile mari, sigur că suma este mult mai mare decât la cei care au salariile de încadrare mai mici. Ar putea să fie, nu știu, n-am făcut calcul exact, poate să fie și 1.000 de lei și poate chiar mai bine de atât pentru anumite categorii de personal.”

Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News

Mai multe știri din Sanatate