UNICEF a avertizat că temperaturile extreme pot avea consecințe asupra dezvoltării neurologice şi sănătăţii mintale a copiilor şi îi pot face mai vulnerabili la unele boli cum ar fi malaria.

Unul din 5 copii este afectat de o perioadă cel puţin dublă de căldură extremă în comparație cu situaţia din urmă cu 60 de ani, la nivel mondial, potrivit Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).

UNICEF a făcut apel la guverne să protejeze această categorie de populaţie de temperaturile potenţial letale pentru cei mai vulnerabili, potrivit agenției de presă AFP citată de Agerpres.

Anul 2023 a fost cel mai călduros din istoria măsurătorilor, iar 2024 ar putea stabili un nou record. UNICEF a examinat unul dintre efectele încălzirii globale, căldura extremă, mai ales numărul de zile care depăşesc 35 de grade Celsius în fiecare an, comparând media anilor 1960 cu cea din perioada 2020-2024.

Rezultatul a arătat că un copil din cinci este afectat în prezent de două ori mai multe zile de căldură extremă comparativ cu bunicii lor, în urmă cu 50 sau 60 de ani, iar această tendinţă se agravează, după cum a declarat pentru AFP Lily Caprani, responsabilă cu promovarea în cadrul agenţiei ONU.

Spre exemplu, în Africa de Vest şi în Africa Centrală, 123 de milioane de copii (39% dintre toţi copiii din regiune) trăiesc la temperaturi de peste 35 de grade Celsius mai mult de o treime din an, cei mai afectaţi fiind cei din Mali (212 zile), Niger (202 zile), Senegal (198 de zile) şi Sudan (195 de zile).

„Această căldură este periculoasă pentru oricine, dar mai ales pentru copiii mici. Copiii nu sunt doar nişte adulţi mici. Ei sunt mult mai vulnerabili la căldură extremă, inimile lor bat mai repede, respiră mai repede”, a subliniat Lily Caprani.

Pentru un copil mic, care nu transpiră ca un adult pentru a-şi regla temperatura, „poate fi, efectiv, letal”, a avertizat ea, atrăgând atenţia şi asupra pericolelor pentru femeile însărcinate şi copiii lor.

UNICEF a avertizat că temperaturile extreme pot avea consecințe asupra dezvoltării neurologice şi sănătăţii mintale a copiilor şi îi pot face mai vulnerabili la unele boli cum ar fi malaria.

Articolul precedentSTARE DE URGENŢĂ DECRETATĂ ÎN REGIUNEA RUSĂ BELGOROD, DUPĂ BOMBARDAMENTELE UCRAINEI
Articolul următorZECI DE MII DE EUROPENI AU MURIT, ÎN 2023, DIN CAUZA CANICULEI