Consiliul Județean Maramureș are în derulare mai mult proiecte privind modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de transport existentă în județul Maramureș.

 
 
Proiectul Mara-Nord cuprinde reabilitarea unor drumuri și sectoare de drumuri județene din Maramureș, în lungime totală de peste 75 de kilometri.
„Potrivit administrației județenem studiile de fezabilitate au fost finalizate, iar pentru trei din aceste sectoare, respectiv DJ 109F Ocna Șugatag – Ferești; DJ 185 Hărnicești – Ocna Șugatag; DJ 186B Fereşti – Corneşti – Călineşti – Sârbi – Budeşti, au fost aprobați astăzi indicatorii tehnico-economici. Pentru DJ 109F Rogoz – Cavnic și DJ 186 Vadu Izei – Bârsana, indicatorii tehnico-economici au fost aprobați în luna iunie a acestui an.
Valoarea totală pentru reabilitarea celor cinci sectoare cuprinse în proiectul Mara-Nord este de peste 400 milioane lei.
 
În ceea ce privește realizarea Pasajului suprateran de la Italsofa, aleșii județeni au votat marți încheierea acordului de parteneriat între Consiliul Județean Maramureș – Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – Municipiul Baia Mare pentru realizarea în comun a acestui obiectiv de investiții, prin fonduri europene nerambursabile – Planul Național de Redresare și Reziliență.
Pentru acest proiect, în valoare de 15 milioane de euro, a fost finalizat Studiul de fezabilitate, care a primit avizul CTE Siguranța Circulației al Direcției Regionale Drumuri și Poduri Cluj-Napoca, iar în perioada următoare va fi supus spre avizare finală în Comitetul tehnico-economic al CNAIR.
 
Alte două obiective de investiții importante pentru Maramureș, adoptate în ședința de marți, privesc depunerea spre finanțare, prin POIM a proiectelor privind instalarea de panouri fotovoltaice pentru asigurarea consumului propriu de energie electrică la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare și la unele clădiri aflate în subordinea Consiliului Județean Maramureș.

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentBobby Păunescu, mutare la vârf: CONDIȚIA cu care este dispus să cedeze statului GRATIS terenurile care adăpostesc Studiourile Buftea
Articolul următorSCHEMA banilor publici: cine trage sforile pe sume colosale – Grupul de la Cluj: „CAPETELE LUMINATE” care fac ordine în țară