S-a dat startul unuia dintre proiectele de importanță majoră pentru municipiul Baia Mare: amenajarea malurilor râului Săsar, prin semnarea contractului de proiectare și execuție, informează municipalitatea băimăreană.

 
 
Investiția se cifrează la 4 milioane de euro, pentru amenajarea malului nordic al râului Săsar, între Pod Decebal și Pod Culturii. 
 
„Odată cu implementarea acestui proiect, malurile râului vor deveni mai accesibile, oferind posibilitatea de a petrece timpul într-un climat plăcut şi inedit, devenind astfel un punct de atracție pentru cetățenii municipiului Baia Mare și nu numai.
 
Reamenajarea malurilor râului Săsar este unul dintre proiectele simbolice ale municipiului Baia Mare. Este un proiect amplu care va face ca râul Săsar să devină axa verde a orașului, tronsonul cuprins între podurile Decebal și Culturii fiind doar prima etapă”, spune primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș.
 
Potrivit edilului, urmează ca în acest an, din fonduri fonduri locale, să fie abordat și celălalt mal, iar ulterior din fonduri europene tot ceea ce înseamnă zona spre Ferneziu, Firiza, pentru a genera o posibilitate nouă de agrement pentru cetățenii municipiului Baia Mare.
 
„Vom interveni, în parteneriat cu cei de la Apele Române, pentru reamenajarea estetică a digurilor și vom crea zone de comerț și de expoziții, zone în care se vor putea manifesta cei care activează în zona de societate civilă, de mediu, dar în special cei care activează în zona culturală.
Toate aceste lucruri sunt gândite a fi realizate pe acest tronson la cel mai înalt nivel.
 
Lucrurile se leagă și din perspectiva proiectelor pe care le avem pentru centrul istoric, pentru Piața Revoluției, respectiv pentru parcul Dacia și reabilitarea Cinematografului Dacia. Probabil că mai devreme sau mai târziu instanțele din România ne vor da dreptul să recuperăm Casa de Cultură, astfel încât toată zona va fi una complet funcțională și la cele mai înalte standarde.
 
Reamenajarea malurilor râului Săsar este unul dintre proiectele simbolice ale municipiului Baia Mare. Este un proiect amplu care va face ca râul Săsar să devină axa verde a orașului, tronsonul cuprins între podurile Decebal și Culturii fiind doar prima etapă.
 
Urmează ca în acest an, din fonduri fonduri locale, să abordăm și celălalt mal, iar ulterior din fonduri europene tot ceea ce înseamnă zona spre Ferneziu, Firiza, pentru a genera o posibilitate nouă de agrement pentru cetățenii municipiului Baia Mare”, mai spune Cherecheș.
 
 

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentSeptuagenară din Baia Sprie, salvată de o polițistă care i-a acordat primul ajutor
Articolul următorRăzboiul care ne face să luăm măsuri. Comisia Europeană vrea obligativitatea stocării de gaze naturale pentru iarna viitoare