De la începutul acestei situaţii nefericite în care mulţi semeni din judeţul Galaţi au ajuns să fie victime ale furiei apelor dezlănţuite şi revărsate fără milă peste casele şi gospodăriile lor, Arhiepiscopia Dunării de Jos, prin Comitetul eparhial de urgenţă, constituit imediat şi coordonat eficient şi prompt de ierarhul locului, Înalpreasfinşitul Părinte Arhiepiscop Casian, a reuşit să fie permanent lângă cei năpăstuiţi nu numai prin sprijinul spritual, dar şi cu cel material, atât de necesar în astfel de împrejurări.
Nici salvatorii – pompierii, militarii, jandarmii şi ceilaţi voluntari – nu au fot uitaţi de slujitorii Bisericii, ci toţi, ca într-o familie aflată în mare suferinţă, dar cu speranţă şi încredere, au primit hrană caldă, iar bisericile, aşezămintele şi casele parohiale, precum şi casele credincioşilor care nu au fost afectate de ape, au devenit locul de refugiu cel mai potrivit pentru sinistraţi, unde s-a putut vieţui normal în clipele şi zilele de încercare.
La îndemul părintesc al Preafericitului Părinte Patriah Daniel, rugăciunea pentru cei aflaţi în grea cumpănă a fost intensificată, iar ajutorul material concret a venit chiar la începutul dezastrului prin apobarea de către Preafericirea Sa, în regim de urgenţă, a unui ajutor de 100.000 lei din Fondul Filantropia al Patriarhiei Române.
La rândul său, Arhiepiscopia Dunării de Jos, pe lângă ajutoarele umanitare oferite constant, a deschis două conturi pentru toţi cei care vor, pot şi doresc să facă donaţii în bani pentru victimele inundaţiilor. Conturile respective sunt în lei: RO33RNCB0141032864090007 şi în euro: RO47RNCB0141032864090046.
Totodată, precizăm faptul că şi celelalte eparhii din ţară şi din străinătate şi-au manifestat solidaritatea cu victimele inundaţiilor, colectând ajutoare şi oferindu-le sinistraţilor prin intermediul Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, prin Protoieria Covurlui şi parohiile din zona afectată.
Astăzi, 18 septembrie, un transport cu donaţii din Episcopia Alexandriei şi Teleormanului a ajuns în localitatea Pechea.
Ajutoarele, în valoare de 30.000 de lei, au fost descărcate în sediul Protoieriei Covurlui, care, cu câteva zile înainte, a fost inundat până aproape de nivelul geamurilor, însă ulterior fiind curăţat şi igienizat de clerici şi echipe de voluntari parohiali pentru a fi redeschis şi utilizat la depozitarea produselor necesare sinistraţilor. Din acest punct se distribuie permanent ajutoarele colectate, potrivit nevoilor şi urgenţelor din teren.
Tot din eparhia sus-menţionată va ajunge mâine în zona sinistrată un transport cu 24 de tone de apă îmbuteliată în valoare de 30.000 de lei.
De asemenea, multe biserici din localităţile sinistrate sunt acum pline cu ajutoare, preoţii şi credincioşii din consiliile şi comitetele parohiale, oferind darurile acolo unde este nevoie.
De menţionat este şi faptul că, până la finalul acestei săptămâni, copiii care provin din familiile sinistrate vor primi articole vestimentare şi încălţăminte în cadrul programului eparhial destinat copiilor din aceste zone.
Pr. Rareş Bucur
Sursa: Realitatea Spirituala