Creșterea numărului cazurilor de violență în mediul școlar impune realizarea mai multor activități preventive în unitățile de învățământ. În vederea conștientizării elevilor cu privire la implicațiile psihologice pe care violența o are asupra victimei, dar și asupra agresorului precum și cu privire la răspunderea penală pe care o au minorii în cazul săvârșirii infracțiunilor de violență, polițiștii de prevenire desfășoară sesiuni de informare în școlile din județ.

În această săptămână, peste 400 de elevi de la Liceul Teoretic “Ioan Buteanu” Șomcuta Mare și Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Fărcașa au beneficiat de informațiile furnizate de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu cei din localitate.

IPJ MARAMUREȘ:

”În cadrul celor 10 sesiuni de prevenire, realizate pe toate nivelurile de învățământ: primar, gimnazial și liceal, polițiști au avut ca obiectiv creșterea siguranței elevilor, temele abordate având dezideratul de a-i convinge pe elevi că atitudinea face diferența  dintre libertate și delincvență, iar soluțiile la îndemână pentru prevenirea violenței sunt buna comunicare și toleranța. Informațiile teoretice au fost susținute de desene animate și povești cu tâlc, în cazul celor mai mici, de jocuri și filme educative, în cazul celor mai mari.”

Siguranța online și prevenirea bullyingului au fost alte două teme de foarte mare interes în rândul elevilor și a cadrelor didactice, iar diseminarea acestora va continua în școli pe tot parcursul anului școlar.

Articolul precedent4 maramureșeni au reclamat că li s-au furat pomii fructiferi
Articolul următorDeputatul PSD Marius Sorin Bota a demisionat din functia de vicepresedinte PSD Maramures