Ieri, 18 martie, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au pus în executare trei mandate de percheziţie domiciliară pe raza oraşului Săliştea de Sus. Activităţile, desfăşurate în cadrul unui dosar penal, au vizat un bărbat de 76 de ani, cercetat sub aspectul comiterii de infracţiuni prevăzute de  Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal.

 

Din probatoriul administrat s-a stabilit faptul că bărbatul deţine la domiciliul său o instalaţie de producţie artizanală, prin intermediul căreia produce, în afara antrepozitului fiscal, cantităţi însemnate de băuturi spirtoase rezultate din fermentarea alcoolică şi distilarea fructelor, pe care ulterior le comercializează pe teritoriul României, sustrăgându-se de la plata obligaţiilor fiscale.

IPJ Maramureș:

”Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate a fost identificată şi indisponibilizată cantitatea de aproximativ 1 000 litri lichid incolor cu proprietăţi organoleptice de băutură spirtoasă. De asemenea, au fost identificate două instalaţii artizanale, neautorizate, utilizate la producţia băuturilor alcoolice accizabile precum şi diverse înscrisuri de natură a proba activitatea de producţie în afara antrepozitului fiscal şi de comercializare a băuturilor alcoolice. În cauză s-a dispus aplicarea măsurilor asiguratorii în vederea confiscării întregii cantităţi de produse accizabile identificate şi s-au pus în exeutare două mandate de aducere”.

Sub coordonarea procurorului de caz, poliţiştii continuă cercetările cu privire la săvârşirea infracţiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, faptă prevăzută de art. 452 alin 1 lit. h din Legea nr. 227/2015, în vederea documentării şi probării întregii activităţi infracționale a suspectului.

 

Articolul precedentAJOFM Maramureș, program special în perioada 13-31 martie
Articolul următor1044 de persoane în izolare la domiciliu în Maramureș