La Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare o echipă medicală multidisciplinară de cardiologie, chirurgie vasculară și anestezie a efectuat cu succes a treia a procedură EVAR, din 2019.

Potrivit informațiilor furnizate de către corpul medical, a fost vorba despre o reparare percutană endoluminală a unui anevrism aortic abdominal infrarenal de mari dimensiuni (8,6 cm), cu iminență majoră de ruptură, la un pacient de peste 62 de ani. Dificultatea cazului a constat în diametrul mare al coletului anevrismal, respectiv extensia anevrismului pe ambele artere iliace, care prezentau tortuozitate marcată.

Această a treia procedură EVAR a putut fi realizată datorită includerii Spitalului Județean de Urgență din Baia Mare în Programul Național de Boli Cardiovasculare – subprogramul de proceduri prin tehnici hibride pentru tratamentul anevrismelor de aortă abdominală al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Astfel de intervenții au putut fi făcute, până de curând, doar în marile centre sanitare din țară.

 

Articolul precedentCu cât creşte punctul de pensie în 2020?
Articolul următorPremii pentru Campioana României la rugby, CSM Știința Baia Mare