Poliția orașului Șomcuta Mare a fost sesizată azi, la ora 10.45 că pe D.N.1C s-a produs un accident de circulație, iar două persoane au fost rănite.

Deplasați de urgență la fața locului polițiștii au constatat că un bărbat de 42 de ani, care conducea o autoutilitară ce tracta o remorcă, nu a păstrat distanța suficientă și a acroșat în partea din spate o autoutilitară condusă în fața sa, pe care a proiectat-o pe contrasens și care, la rândul său, a intrat în coliziune cu o a treia autoutilitară condusă din sens opus.

IPJ Maramureș:

”Șoferul autoutilitarei care a pătruns pe contrasens, în vârstă de 50 de ani, și o pasageră de 49 de ani au suferit leziuni corporale și au fost transportați la spital. Șoferul rănit nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, iar ceilalți doi nu se aflau sub influența alcoolului. Traficul în zonă a fost restricționat pentru aproximativ o oră, timp în care s-a circulat pe o variantă ocolitoare.”

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările.

Articolul precedentOrdin de protecţie provizoriu emis împotriva unui bărbat din Sighetu Marmației
Articolul următorMinoră plecată de acasă, găsită de poliţişti