Echipa Alină și Ajută care se ocupă de îngrijiri medicale  și paleative la domiciliu derulează și în luna octombrie, în Sighetu Marmației, o campanie gratuită de îngrijire a bolnavilor acasă.

Pentru implementarea acestei campanii s-a format o echipă cu  mai mulți voluntari dar și cu medici cu diferite specializări.

”Noi, echipa Alină și Ajută am gândit și pentru această toamnă, respectiv în luna octombrie să oferim servicii de paleație și de îngrijiri medicale la domiciliu gratuit pentru cei care au nevoie din Sighetu Marmației. Eu sper că acțiunea noastră va aduce o bucurie și o ameliorare a suferinței pentru cei care au nevoie”, a precizat Vasile Ștefanca, coordonator al echipei Alină și Ajută.

Această campanie se adresează tuturor categoriilor de pacienți care se află în dificultate și sunt suferinzi de boli grave.

”Această îngrijire presupune consultație medicală, consiliere, elaborarea unui plan de îngrijire absolut toate tratamentele, procedurile medicale de care au nevoie bolnavii care ne solicită. Noi avem aceleași numere de telefon pe care pot apela solicitanții în fiecare zi lucrătoare între orele 08:00-16:00 sau pe pagina de facebook sau pe site-ul Alina&Ajută”, a adăugat Vasile Ștefanca.

Pentru a beneficia de aceste îngrijiri medicale la domiciliu se pot face programări la numărul de telefon 0786.608.688.

 

Articolul precedent70 de persoane mor zilnic în accidente rutiere
Articolul următorCampania #SupradozaDeSiguranţă în şcoli