Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în urma unor acțiuni desfășurate pe linia combaterii contrabandei cu țigări, aproximativ 20.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de aproximativ  233.500 lei.

În data de 14.10.2018, în jurul orei 01.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sarasău, judeţul Maramureş, au sesizat, în zona de responsabilitate, un zgomot produs de un aparat de zbor de mici dimensiuni, specific unei drone, care se auzea dinspre frontiera cu Ucraina.
Polițiștii de frontieră au monitorizat şi cercetat zona, identificând traseul aparatului de zbor. Astfel, în apropierea frontierei de stat, pe raza localității Sarasău, a fost descoperit un colet ambalat în folie de culoare neagră, care conținea țigări de proveniență ucraineană. De asemenea, s-a luat măsura informării autorităților de frontieră din Ucraina despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului.
În urma inventarierii coletului a rezultat cantitatea de 270 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 3.200 lei, marfă ce a fost ridicată în vederea confiscării. În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

 

În data de 13 octombrie 2018, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 05.30, un echipaj a observat mai multe persoane care transportau de la malul râului Tisa către interiorul țării colete cu țigări. Imediat, polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea bărbaților, efectuând somațiile legale prin voce, moment în care aceștia au abandonat coletele și au sărit în apa râului Tisa, întorcându-se înot pe teritoriul ucrainean. Imediat, au fost informate autoritățile de frontieră ale statului vecin despre caz, în vederea cercetării în comun a cazului.

 

La fața locului s-a deplasat o echipă de intervenție care a procedat la supravegherea și cercetarea zonei, ocazie cu care au fost descoperite 22 de colete cu țigări.
Acestea au fost duse la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 11.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 128.700 lei. Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere ilegală a frontierei de stat.

 

Și polițiștii de frontieră de la Sectorul Poliției de Frontieră Brodina, judeţul Suceava, au descoperit în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Straja, județul Suceava, un autoturism abandonat, marca Mitsubishi, fără număr de înmatriculare, în care au putut fi observate mai multe colete voluminoase.
În coletele din interiorul autovehiculului, oamenii legii au constatat că sunt țigări, de proveniență ucraineană, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii mașinii împreună cu țigările la sediul poliției de frontieră în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii coletelor, a rezultat cantitatea de 8.690 pachete țigări, în valoare de 101.600 lei.

 

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, autoturismul în valoare de 9.000 lei a fost indisponibilizat la sediul instituției, iar în continuare se fac verificări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.
Articolul precedentCristian Imhoff, ultima achiziție a clubului Știința Explorări
Articolul următorSprijin pentru elevi. S-au alocat 114 milioane euro fonduri europene pentru educație, prin „Bani de liceu” și „Bursa profesională”