Atac cibernetic de amploare la instituțiile statului român! Site-urile Guvernului României, al MApN, CFR Călători și al Poliției de Frontieră au fost atacate.

În această dimineață, accesul la site-urilor gov.ro, mapn.ro si politiadefrontiera.ro, cfrcalatori.ro si a site-ului unei instituții financiare a  fost afectat de o serie de atacuri cibernetice de tip DDOS (distributed denial of service).

Specialistii IT de la nivelul structurilor guvernamentale colaborează cu experții institutiilor de specialitate pentru restabilirea accesului și identificarea cauzelor. Între timp, accesul către site-ul www.gov.ro a fost refăcut.

Ministerul Apărării confirmă atacul cibernetic și spune că nu a compromis funcționarea paginii, ci doar a blocat accesul la site.

Dragi colegi, confirmăm că un atac cibernetic de tip distributed denial of service (DDOS), a fost declanșat, la ora 04.05, asupra site-ului MApN (www.mapn.ro). 

Atacul nu a compromis funcționarea paginii de internet a instituției, ci doar a blocat accesul utilizatorilor la aceasta.

 Facem precizarea că site-ul MApN nu conține baze de date cu caracter sensibil sau clasificat, iar atacul nu a afectat alte servicii și rețele informatice ale MApN.

Specialiștii Comandamentului Apărării Cibernetice al MApN (CApC) lucrează la acest moment pentru reluarea funcționalității paginii de internet a ministerului.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentUn pod din orașul Melitopol, intens utilizat de ruși, a fost aruncat în aer de ucraineni
Articolul următorModelul documentelor pentru plata șomajului tehnic a fost aprobat de ministrul Muncii și Solidarității Sociale