Luarea unor măsuri în ceea ce priveşte siguranţa bunurilor dumneavostră vă poate scuti de neplăceri. În ultima perioadă poliţiştii maramureşeni au fost sesizaţi tot mai des cu privire la comiterea unor furturi de telefoane mobile. Spre exemplu ieri, 25 noiembrie, un bărbat din Mireşu Mare le-a reclamat poliţiştilor că a rămas fără telefonul mobil, pe care-l purta în buzunarul de la geacă. Tot ieri, poliţiştii din Tăuţii Măgherăuş au fost sesizaţi despre faptul că unei tinere de 33 de ani, care se deplasa cu un mijloc de transport în comun, i-a fost sustras telefonul mobil pe care-l avea în buzunarul gecii.

 În ambele cazuri poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările în vederea identificării autorilor şi luării măsurilor legale.

IPJ Maramureș: 

”Pentru a preveni comiterea unor astfel de fapte, vă sfătuim:

Menţineţi-vă atenţia sporită şi fiţi cât mai vigilenţi atunci când vă aflaţi în spaţii aglomerate!

În cazul în care în care vă aflaţi într-un local public, nu lăsaţi telefoanele mobile pe masă, în cazul în care vă îndepărtaţi!

Evitaţi pe cât posibil, ţinerea la vedere a telefoanelor mobile atunci când vă aflaţi în spaţii aglomerate, în mijloace de transport în comun etc.

În cazul în care v-a fost sustras telefonul mobil, contactaţi în cel mai scurt timp furnizorul dumneavostră de servicii de telefonie în vederea blocării accesului la cartelă. Reclamaţi furtul poliţiei! În cazul în care sunteţi martorul comiterii unei astfel de fapte, nu rămâneţi indiferenţi! Încercaţi să reţineţi cât mai multe semnalmente ale autorilor şi sesizaţi poliţia!”

 

 

Articolul precedentMaramureșean depistat în timp ce conducea sub influenţa alcoolului şi fără a deţine permis de conducere, reţinut pentru 24 de ore
Articolul următorDoi bărbați din Maramureș au fost arestați ieri