Din cercetările efectuate până în prezent de către polițiștii Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș într-un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecatoria Baia Mare, având ca obiect comiterea infracțiunilor de înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii, au rezultat indicii pe baza cărora se poate formula presupunerea rezonabilă că în locația din Baia Mare, strada Mihai Eminescu, nr. 53, județul Maramureș, au fost efectuate lucrări stomatologice fără respectarea condițiilor legale de autorizare pentru persoana care a efectuat aceste lucrări și fără respectarea normelor igienico-sanitare.
Avându-se în vedere aceste împrejurări în care au fost realizate lucrările stomatologice și riscurile pentru sănătate, îndrumăm toate persoanele care au apelat la serviciile prestate în această locație să se prezinte la medic pentru examinare și analize medicale și totodată să sesizeze poliția.