Secretarul de stat Lilla Debelka din cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni a prezentat astăzi în Baia Mare detalii despre Campania Națională ”Informare acasă! Siguranță în lume!” ediția 2019, dar și cele mai importante elemente și activități care sunt derulate pentru cetățenii români care pleacă la studii sau la muncă în străinătate.

Aceasta s-a întâlnit cu autorităţile judeţului cu care a discutat despre faptul că această campanie are ca obiectiv creșterea gradului de informare a românilor, cu privire la riscurile la care se pot expune odată cu decizia de a căuta un loc de muncă, un program de studiu sau alte oportunități în afara granițelor României.

Grupul țintă al inițiativei îl reprezintă, în prima etapă elevii, studenții, profesorii și directorii de școli și în a doua etapă, persoanele adulte interesate de acțiuni lucrative pe teritoriul altor state.

Prin această inițiativă, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni urmărește ca tot mai mulți români să își cunoască drepturile și responsabilitățile pe care le au ca cetățeni europeni și să știe, totodată, cum să acționeze când drepturile le sunt încălcate atunci când se află peste hotare ca turiști, la studii sau în calitate de angajați.

Campania „Informare acasă, siguranţă în lume” a început în anul 2017 şi s-a extins în toate judeţele ţării.

Articolul precedentO punte pe care trec zilnic zeci de persoane a ajuns într-o stare avansată de degradare
Articolul următorÎMPOTRIVA VIOLENŢEI: Patru ordine de protecţie emise în acest week-end de poliţiştii maramureşeni