Brandul românesc Petrom este proprietatea austriecilor de la OMV, care au putere de decizie de 51%, iar o mare parte din OMV este deținută de Gazprom, uriașa companie rusească de gaze! Documentele în posesia cărora au intrat jurnaliștii Realitatea Plus, dovedesc acest lucru.

Borealis AG, o companie austriacă, are în structura acționariatului 3 tentacule ale gigantului OMV, toate cu sediul în același loc din Viena.

Dintre toate “tentaculele” OMV, cel care atrage cel mai mult atenția este cel cu acționariatul cel mai mare, “OMV Gas marketing & Trading GmBH”. Din informațiile obținute de Anchetatorii.ro, reiese că în anul fiscal 2016, compania a livrat gaze naturale catre mai multe companii subordonate OMV, a livrat certificate de emisii, dar și contracte de transport și depozitare.

Se pare că OMV Petrom are și un sediu reprezentativ în Marea Britanie.

În actul constitutiv al sediului de acolo este prezentat și acționariatul companiei. Acționarul majoritar, cel cu drept de decizie este OMW SA, 20% deține statul român, iar aproape 10% dintre acțiuni sunt deținute de Fondul Proprietatea.

În același document se găsesc și companiile affiliate OMV Group. 2 din cele 13 sunt rusești: GAZPROM Development si OJSC SEVERNEFTE-GAZPROM, ambele cu sediul la Moscova. Prin toate aceste dedesubturi mai puțin știute, Petrom, societatea românească vândută austriecilor în 2004, a ajuns să servească intereselor giganților ruși. 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentSCHEMA OMV: firmele rusești care se află în spatele acționariatului colosului care exploatează România – Încrengături Viena-Kremlin
Articolul următorVirgil Popescu anunță ce se va întâmpla cu prețul gazului – Când se decide plafonarea