Elevii din Cavnic nu vor merge la școală în aceste zile. S-a luat decizia ca începând de azi până în 18 ianuarie cursurile să fie suspendate.
La Cavnic, stratul de zăpadă măsoară 1,51 metri. Pentru că accesul spre unitățile de învățământ este extrem de dificil mai ales pentru elevii care nu locuiesc în zona centrală a orașului, autoritățile au luat decizia de a suspenda cursurile în perioada 16-18 ianuarie.
”Din cauza zăpezii și a frigului nu vom merge la școală. Este rece dimineața, mai ales”, a spus Răzvan, elev în clasa a VIII-a.
”Este de un metru și ceva aproximativ. Pentru unii copii care stau mai departe de școală este greu de ajuns”, a adăugat un alt elev.
”Este greu pentru copii să ajungă la școală. Din câte am înțeles, multe autobuze sunt blocate și ajung foarte greu copiii la școală”, a precizat profesoara Adriana Botiș.
Având în vedere situația deosebită în care se află orașul Cavnic, din cauza zăpezii, autoritățile publice locale recomandă cetățenilor să evite deplasarea cu mașina pe străzile orașului, până când vremea se liniștește și utilajele vor reuși să îndepărteze toată zăpada de pe străzi. Localnicilor li se recomandă să evite deplasările prin zonele blocurilor de locuințe, deoarece există posibilitatea ca zăpada strânsă pe acoperișurile acestora să cadă.