Caz șocant în Baia Mare. Un bărbat mort a fost lăsat ore bune pe o bancă dintr-o stație de autobuz. Sosiţi la faţa locului, criminaliştii şi agenţii de poliţie l-au identificat ca fiind un localnic din comuna maramureşeană Săcălăşeni, în vârstă de 57 de ani.

Polițiștii au sunat la Medicină Legală dar li s-a transmis că angajații au terminat lucrul. Oamenii legii au acoperit trupul bărbatului cu o pătură şi au stat timp de aproximativ 5 ore să îl păzească până când, la fața locului, au ajuns cei de la Medicină Legală.

Bărbatul a fost transportat la morga Spitalului Judeţean Baia Mare pentru necropsie abia după câteva ore.

Poliţiştii fac cercetări în continuare, pentru a stabili ce s-a întâmplat cu bărbatul.

Articolul precedentCe trebuie să faci de Sf. Ştefan ca să ai noroc în 2020. Tradiţii şi obiceiuri
Articolul următorPreţul petrolului, cel mai ridicat nivel al ultimelor luni, la final de an