Azi, 01 ianuarie a.c., în jurul orelor 12:00, jandarmii montani de la Borșa, au fost informați de către un cetățean despre faptul că circulația pe DN 18, în zona Pasului Prislop, a fost îngreunată de câțiva copaci, doborâți probabil de greutatea zăpezii care a căzut în ultima perioadă. Cei patru jandarmi montani ce se aflau în executarea serviciului și care erau foarte aproape de acel loc, au informat autoritățile competente iar în vederea evitării producerii unor accidente,  s-au deplasat pentru a lua primele măsuri și au eliberat partea carosabilă. Reamintim faptul că jandarmii montani maramureșeni se află la datorie în zona stațiunilor montane și pe traseele turistice de pe raza județului nostru, că sunt pregătiți să intervină în orice situație, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, pentru salvarea celor aflați în dificultate. Cetățenii pot solicita sprijinul jandarmilor montani adresându-se direct acestora sau apelând numărul unic de urgență 112.

Articolul precedentTradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile
Articolul următorCirculație rutieră în condiții de iarnă pe drumurile din Maramureș