Se circulă haotic pe o stradă din Sighetu Marmației. Cu toate că în zonă sunt două unități de învățământ, în lipsa locurilor de parcare șoferii își lasă mașinile pe trotuare obligându-i pe pietonii să circule printre mașini.

Strada Izei din Sighetu Marmației este intens circulată mai ales dimineața și la orele amiezii când copiii merg sau pleacă de la școala și de la grădinița din zonă. Pe tot parcursul zilei trotuarele sunt blocate de autoturisme iar copiii singuri sau însoțiți de părinți circulă printre mașini.

”Este periculos pentru toată lumea să circule printre mașini dar mai ales pentru copii. Ar trebui să se găsească o soluție și pentru această stradă, să nu se mai poată parca pe trotuare”, a spus un sighetean.

Circulația se desfășoară cu dificultate pe această stradă, la orele amiezii șoferii sunt nevoiți să aștepte minute în șir din cauza blocajelor care se creează.

Articolul precedentSistemul de Management Integrat al Deșeurilor: Stabilizarea amplasamentului de la Sîrbi, o urgență
Articolul următorCinci zimbri incluși în lotul cu Germania