Pentru a elimina orice fel de risc pentru cei care au intrat în contact direct sau indirect cu secretarul de stat și președinte al PNL Maramureș, Ionel Bogdan, conducerea județului, șeful Inspectoratului Județean de Poliție, directorul DSP Maramureș, angajați ai Instituției Prefectului și ai Consiliului Județean Maramureș care activează în Corpul A, rămân în izolare în clădire, până la confirmarea primei probe pentru coronavirus transmisă în cazul lui Ionel Bogdan.

În cursul zilei de luni, 9 martie, Ionel Bogdan a participat la ședința BPN a PNL în apropierea senatorului PNL care a fost depistat pozitiv cu coronavirus în cursul zilei de vineri, 13 martie. Joi, 12 martie 2020, la ora 18.00, Ionel Bogdan a participat, în Palatul Administrativ din Baia Mare, la învestirea în funcție a noului subprefect al județului Maramureș, Oana Oșanu. Acesta a intrat în contact cu mai multe persoane prezente la ceremonie, iar în cursul zilei de vineri, 13 martie, a anunțat că se autoizolează la domiciliu. După învestirea subprefectului de Maramureș a urmat o video-conferință la care au participat, alături de Ionel Bogdan, și șeful ISU Maramureș și șeful IJJ Maramureș.

Deoarece prefectul și subprefectul de Maramureș au fost prezenți la muncă în cursul zilei de vineri, 13 martie, aceștia intrând în contact direct cu Ionel Bogdan, situație care se aplică și șefului DSP Maramureș, Rareș Pop, iar ulterior au avut discuții cu președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, întreg Corpul A al Palatului Administrativ a intrat în izolare, aici aflându-se, în acest moment, președintele CJ Maramureș, prefectul și subprefectul de Maramureș, șeful Poliției Județului, șeful DSP Maramureș, dar și angajați ai celor două instituții care își desfășoară activitatea în Corpul A.

În ceea ce privește Corpul B al Palatului Administrativ, acesta a fost evacuat, urmând să se treacă la dezinfectarea completă a clădirii. Pentru eliminarea oricărui risc infecto-contagios, toți cei care s-au aflat vineri, 13 martie, în Corpul A, vor rămâne izolați în incita clădirii până la sosirea primelor rezultate în cazul lui Ionel Bogdan.

Totodată, se face un apel ca toți cei care au participat joi, 12 martie, la ceremonia de învestire a subprefectului să se autoizoleze la domiciliu până la noi rezultate.

Articolul precedentFRF și FRH au decis să suspende toate competițiile până la data de 31 martie
Articolul următorInformații șocante ies la iveală în cazul morții tinerei din Baia Mare