Siguranţa participanţilor la traficul rutier şi protejarea populaţiei împotriva unor acte de comerţ ilicit au fost principalele linii de acţiune pentru poliţiştii din Sighetu Marmaţiei şi cei din Târgu Lăpuş.

Pe drumurile publice care tranzitează municipiul Sighetu Marmaţiei, poliţiştii rutieri, în cooperare cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român au desfăşurat o acţiune în trafic în scopul depistării conducătorilor de vehicule care circulă pe drumurile publice cu vehicule necorespunzătoare din punct de vedere tehnic. În urma verificării a 50 de autovehicule, au fost constatate 27 de contravenţii prevăzute de legislaţia rutieră, din care şapte privind starea tehnica necorespunzătoare.  În aceste cazuri poliţiştii au reţinut certificatele de înmatriculare. Şi la Târgu Lăpuş au fost verificate 25 de autovehicule, poliţiştii aplicând aici 10 sancţiuni contravenţionale pe fondul nerespectării regimului circulaţiei pe drumurile publice.

Alte patru sancţiuni contravenţionale au fost aplicate în urma verificărilor efectuate la 13 societăţi comerciale de pe raza oraşului Târgu Lăpuş. Acestea vizează nerespectări ale legislaţiei în domeniul comerţului.

Valoarea amenzilor aplicate în total depăşeşte 15.000 de lei.

Articolul precedentAgenda evenimentelor culturale la Biblioteca Județeană, în săptămâna 18 – 23 februarie
Articolul următorVizibilitate redusa de ceata, sub 150 de metri, pe Dealul Hera