Handbalistele de la CS Minaur au pierdut duminică confruntarea cu ACS Corona Brașov, scor final 28-21 pentru gazde, dar și-au păstrat locul VIII în clasament.

Partida a fost dominată în întregime de gazde care în minutul 6 aveau avantaj 3 goluri. Băimărencele au încercat să recupereze diferența, însă fără succes, în timp ce gazdele își mențin ritmul și continuă să atace cu succes poarta băimăreană reușind astfel să își crească avantajul  marcând în reprize de două, trei, respectiv patru goluri consecutive, la pauză s-a intrat la vestiare cu scorul 16-8.

În a doua repriză, deși CS Minaur a fost superioară ca număr de goluri, respectiv 13 vs 12 înscrise de gazde, diferența de la pauză a fost prea mare pentru ca superioritatea golurilor din a doua repriză să conteze. Finalul partidei îi aparține echipei băimărene care reușește să înscrie 3 goluri consecutive prin Tecar Andreea și Popescu Luciana.

La finalul etapei 24, CS Minaur rămâne pe locul VIII cu 28 de puncte, la un punct distanță de locul IX ocupat de SCM Gloria Buzău cu 27 de puncte. În penultima etapă a Ligii Florilor, CS Minaur va evolua în deplasare la Zalău, duminică, 12 mai.

Articolul precedentATENŢIONARE HIDROLOGICĂ : Cod galben de inundaţii în Maramureş
Articolul următorMarți încep evaluările naționale de la finalul claselor A II-A, A IV-A și A VI-A