Europarlamentarul Siegfried Mureșan a dezvăluit, în exclusivitate, ce s-a discutat în spatele ușilor închise cu cancelarul austriac Karl Nehammer despre votul pentru aderarea României în Spațiul Schengen. Deputatul liberal european a subliniat că încă se lucrează pentru convingerea ultimului stat membru – al 27-lea – după ce România are deja undă verde din partea celorlalte 26 de state. În plus, Mureșan a explicat și ce alt fel de vot al Austriei ar putea da undă verde României.

„Eu nu divulg ce au discutat partenerii în spatele ușilor închise. România a convins în ultimele luni 26 din 27 de state pentru aderarea în Spațiul Schengen.

Vom intra în Spațiul Schengen dacă suntem serioși. România merită să intre.

Pentru a intra avem nevoie de unanimitate. Asta e realitatea. Sunt convinse 26 de state, acum se lucrează la convingerea celui de-al 27-lea stat membru.

Comisia Europeană spune foarte clar că România îndeplinește toate conditiile, toate criteriile la aderarea în Spațiul Schengen. 

Orice altceva ar fi o nedreptate la adresa României. Și de aceea lucram pentru a convinge și al 27-lea stat că România merită, și nu o spun eu, ci o spun cifrele, datele.

Astăzi, ambasadorul României a reușit punerea pe agendă, se lucreaza la gasirea unei solutii, mai multe detalii maine”, a declarat Siegfried Mureșan, în emisiunea 100% cu Laurențiu Botin, la Realitatea PLUS.

„Primul ministru a spus foarte clar ca dorim o decizie cât de curând. Și vom avea o decizie”, a adăugat europarlamentarul PNL.

Întrebat de posibile abțineri la Consiliul JAI, Siegfried Mureșan a explicat că „abținerea ne ajută, noi dorim sa aderăm. Da, este o soluție (abținerea, n.red.)”, la votul pentru aderarea României la Schengen.

„Vor mai fi negocieri mâine. Discuțiile sunt permanente. România a reușit multe lucruri deja. Sunt convins că vom reuși și convingerea celui de-al 27-lea stat membru (Austria, n.red.). Muncim, se lucrează la asta”, a mai declarat Siegfried Mureșan, la Realitatea PLUS.

Într-o intervenție în aceeași emisiune, la Realitatea PLUS, europarlamentarul PMP Eugen Tomac a dezvăluit că Siegfried Mureșan, „chiar dacă nu a vrut să afirme ce a susținut în sedința avută, a avut o intervenție care l-a demolat pe cancelarul austriac”.

 

Articolul precedentZi decisivă pentru România. Consiliul JAI supune la vot intrarea în spațiul Schengen
Articolul următorZiua Constituției României, 8 decembrie. Istoria Legii fundamentale a țării