Senatul a adoptat, luni, în calitate de prim for sesizat un proiect de lege al USR care prevede că dreptul la alocaţia de stat pentru copii este stabilit începând cu prima zi de viaţă a copilului şi nu începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul, cum este în prezent.

Iniţiativa legislativă urmează să fie votată de Camera Deputaţilor, for decizional.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea legii 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul stabilirii dreptului la alocaţie de stat începând cu prima zi de viaţă a copilului.

 

„Dreptul la alocaţia de stat pentru copii se stabileşte începând cu prima zi de viaţă a copilului şi se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul, iar plata alocaţiei de stat pentru copii se face începând cu luna următoare depunerii cererii, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data depunerii cererii. Calculul alocaţiei de stat pentru copii va include, dacă este cazul, şi perioada dintre ziua naşterii copilului şi ultima zi a lunii respective, în cazul în care cererea este înregistrată ulterior lunii în care s-a născut copilul”, arată proiectul de lege.

„Orice copil are dreptul la alocaţia de stat”

Iniţiatorii proiectului, precizează în expunerea de motive că „beneficiul direct şi imediat al unei asemenea modificări este creşterea veniturilor proaspeţilor părinţi cu o sumă de bani cu asistentă care este reprezentată de perioada dintre ziua naşterii şi ultima zi a lunii respective”.

Articolul precedentPersoanele cu această grupă de sânge au cel mai mare risc de accident vascular cerebral
Articolul următorPolițist agresat în timpul unei intervenții pentru aplanarea unui scandal izbucnit în Vălenii Lăpușului