Ediție incendiară la Culisele Statului Paralel, cu Anca Alexandrescu! Toate  afacerile familiei ministrului, dar și toate legăturile politice, în exclusivitate în emisiunea de marți seară. Cum a încălcat Dan Vîlceanu legea și legăturile familiei noului ministru de Finanțe cu bulibașa Ferdinand Stănescu. Chiar dacă Dan Vîlceanu a închis firmele, urmele au rămas. 

Domnul este bulibașa Ferdinand Stănescu. Iar lucrurile enumerate: „fuste, costumele miresei, sute de bucăți, fuste, perne de puf de gâscă, pături, frigider, mașini de spălat, aragaze, salbe de aur, autoturisme” reprezintă zestrea pe care i-a dat-o fiicei sale când a măritat-o. Este bogat și îi place să o arate. Pare că are aur mai mult decât la Roșia Montana, iar de astăzi este în același dosar cu mama unui mare om de stat – Dan Vîlceanu, ministrul de finanțe.
Așadar, doi bărbați importanți, fiecare în felul său, sunt uniți într-o speță de evaziune fiscală.

Legătura dintre Ferdinand Stănescu și familia Ministrului Finanțelor Publice a fost descoperită de inspectorii ANAF care au semnalat faptul că Trefo, firma la care Elisabeta Vîlceanu, mama ministrului Dan Vîlceanu, este asociat unic și administrator a înregistrat facturi suspecte. Mai precis, doamna Vîlceanu ar fi fentat statul, cu facturi false, cu peste 1 milion de lei.

VÎLCEANU A DEDUS ILEGAL CHELTUIELI DE 1.1 MILIOANE DE EURO+TVA

”Prin înregistrarea în evidența contabilă de facturi pe care erau înscrise bunuri provenite de la societăți care nu au desfășurat o activitate economică reală, respectiv de la Karina Sebatil și Biti Metal Invest, înregistrări care nu au la bază operațiuni reale, Trefo SRL a dedus nelegal cheltuieli în sumă totală de 1,1 milioane de lei și TVA în sumă totală de 258.500 lei”, se arată în extrasul din procesul verbal de control ANAF Gorj, potrivit psnews.ro. 

Facturile false despre care pomenesc inspectorii ANAF erau emise de mai multe firme controlate de o grupare specializată în spălare de bani.
Iar șeful grupării ar fi bulibașa Ferdinand Stănescu, cercetat în zeci de dosare pentru că a prejudiciat statul cu sume uriașe.
Ancheta inspectorilor ANAF a fost trimisă procurorilor. Dan Vîlceanu a scăpat pentru că nu era administrator, dar mama lui a rămas să explice procurorilor dacă tranzacțiile erau reale sau menite să eludeze taxele.
Conform adevarul.ro, Parchetul General a clasat dosarul în care Dan Vîlceanu, noul ministru al Finanțelor, era acuzat de evaziune fiscală.

PARCHETUL GENERAL – DOSARUL A FOST CLASAT. FAPTA NU EXISTĂ

„În cauza care face obiectul interesului dumneavoastră, instrumentată de Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 8 februarie 2021, a fost dispusă soluţia de clasare, în baza dispoziţiilor art. 16 lit. a din Codul de procedură penală – “fapta nu există”, potrivit adevarul.ro.

Pe de altă parte, Parchetul General a disjuns dosarul în ceea ce privește alte persoane și l-a declinat la alt parchet, potrivit răspunsului oficial dat celor de G4Media.ro.
În dosarul de evaziune fiscală au fost vizaţi inițial deputatul PNL Dan Vîlceanu, ministru al Finanţelor, şi firma părinţilor lui, Trefo SRL din Rovinari.

„Din câte știu eu, nu am datorii”, a declarat Dan Vîlceanu la câteva zile de la preluarea mandatului de la Finanțe. Întrebat despre firmele pe care le are, acesta a spus că nu are firme, „firmele la care am fost eu acționar au fost închise când am intrat în Parlament tocmai pentru a nu mai da prilejul unor astfel de întrebări. Deci astfel de întrebări ar trebui să înceteze, este un subiect creat artificial”.

Potrivit unei anchete de presă publicate în România liberă, în 2019, inspectorii de la ANAF Gorj au făcut un control la firma Trefo SRL din Rovinari, deţinută de Elisabeta Vîlceanu şi condusă de directorul Eugen Vîlceanu, părinţii ministrului Dan Vîlceanu.
Controlul a fost făcut după ce inspectorii au primit sesizări din alte judeţe privind un comportament de tip fantomă din partea mai multor firme care au livrat materie primă către Trefo Rovinari. Inspectorii ANAF aveau suspiciuni că tranzacţiile se făceau doar pe hârtie, cu scopul de a diminua impozitul pe profit şi de a deduce TVA. Un lucru a atras atenţia inspectorilor ANAF. Facturile firmelor care livrau materie primă către Trefo erau semnate toate de persoane care se numeau Stănescu şi aveau acelaşi scris, deşi proveanu din zone diferite ale ţării.
Până atunci, compania familiei Vîlceanu a avut succes. Doar anul trecut a derulat contracte de peste 1 milion de dolari cu firme de stat ca: CET Govora, Compania Locală de Termoficare Colterm, Complexul Energetic Hunedoara, Complexul Energetic Oltenia. 

Citește și: Cum s-a împotmolit dosarul de evaziune fiscală în care apărea și numele lui Dan Vîlceanu

Articolul precedentDocumentele care pun la îndoială credibilitatea și moralitatea lui Dan Vîlceanu – MAFIA oltenească, la putere: caracatița de la Gorj, ministru în Guvernul Cîțu
Articolul următorFanii UNTOLD pot dona pentru renovarea spitalelor din România