Fenomenele hidrometeorologice periculoase din lunile mai, iunie și iulie au afectat drumul județean în localitățile Vișeu de Jos și Bogdan Vodă în zona cartierului Danova. Primarul Gavrilă Șimon a sesizat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și SC Drumuri Poduri Maramureș SA despre alunecarea de teren care a afectat terasamentul drumului județean și podul de la ieșirea din comuna Vișeu de Jos și care pun în pericol desfășurarea circulației rutiere.

De asemenea, a solicitat efectuarea lucrărilor de reparații necesare. Inginerul Tiberiu Tulici, șef producție în cadrul SC Drumuri Poduri Maramureș SA a precizat că pe DJ 188 urmează să fie executate lucrări complexe și că a fost întocmit un proiect tehnic. Până la realizarea acestora, vor fi instalate indicatoare de semnalizare rutieră a zonei afectate de fenomenele hidrometeorologice periculoase precum reducerea vitezei și  drum îngustat.

Articolul precedentCampania #SupradozaDeSiguranţă în şcoli
Articolul următorLucrările de construcție ale gazoductului în Maramureșul Voievodal vor demara la 1 iunie 2020