Prietenii lui Vlad Pascu au relatat că acesta făcea drifturi și manevre periculoase, astfel încât doi dintre ei i-au cerut să îl lase să coboare din mașină.

Mărturiile prietenilor și ale victimelor lui Vlad Pascu se regăsesc în motivarea hotărârii judecătorului de cameră preliminară care a dispus începerea judecății pentru ucidere din culpă și alte trei infracțiuni.

Judecătoria Mangalia reține în documentul citat că Vlad Pascu conducea un autoturism decapotabil marca Mercedes, la bordul căruia s-a urcat după ce consumase un cocktail de droguri (cocaină, amfetamină, ecstasy și trei feluri de anxiolitice).

Pe data de 19.08.2023, la ora 05.20, Vlad Pascu a lovit în plin cu 150 km/h un grup de 8 tineri care se deplasau pe marginea carosabilului, dintre care două au murit.  Alte trei persoane din grup au suferit leziuni care au avut nevoie de îngrijiri medicale pe o perioadă cuprinsă între 4 și 70 de zile.

Martorii relatează că în momentul accidentului au auzit doar sunetul impactului, fără zgomote de frânare, unii dintre ei neștiind ce i-a lovit.

Din documentul citat rezultă că Vlad Pascu voia să cumpere „două boabe” de ecstasy înainte de accident, deși în noaptea de 18 spre 19 august 2023 consumase deja 4 tipuri de droguri.

La scurt timp după aceea, la ora 05.20, Vlad Pascu a intrat într-o curbă deosebit de periculoasă cu viteza de 150 km/h, spulberând doi tineri de pe marginea drumului.

„În cauză au fost audiaţi numiţii (…), prilej cu care au relatat că (Pascu Mihai Vlad – n.r.) a venit la locul lor de cazare din Vama Veche, iar, în jurul orei 00.00, au plecat cu acesta să facă o plimbare cu maşina.

Martorii au relatat că inculpatul (Pascu Mihai Vlad – n.r.) a condus autoturismul pe mai multe străzi din localitate după care a ieşit pe drumul spre Mangalia şi apoi înapoi spre loc 2 Mai.

În aceeaşi împrejurare, martorii au declarat că inculpatul conducea cu viteză foarte mare (chiar şi 200 km/h), efectuând manevre periculoase (drifturi, manevre haotice şi agresive), motiv pentru care (…) şi (…) i-au cerut să oprească şi au coborât din maşină.

De asemenea, au fost audiaţi numiţii (…) şi (…), persoane care l-au cunoscut ocazional pe inculpat şi care au declarat că, în acea noapte, în jurul orei 02.00, se aflau în maşina acestuia, deplasându-se spre locul de cazare, când au fost opriţi de un echipaj de poliţie.

Martorii au mai afirmat că, la controlul autovehiculului, în portiera din stânga faţă, a fost găsită o folie de pastile diazepam şi un pachet de ţigări, în care se afla un joint.

Numitul (…) a precizat că, anterior, inculpatul (Pascu Mihai Vlad – n.r.) l-a abordat, spunându-i că îi oferă 200 de lei pentru 2 boabe (comprimate ecstasy), însă i-a răspuns că nu are astfel de pastile. Cu toate acestea, martorii au afirmat că, la acel moment, (Pascu Mihai Vlad – n.r.) nu părea a fi sub influenţa substanţelor psihoactive.

După dobândirea calităţii de suspect, numitul (Pascu Mihai Vlad – n.r.) s-a prelevat de dreptul la tăcere, refuzând să dea orice declaraţii.

De asemenea, în urma analizării probelor biologice recoltate de la inculpatul (Pascu Mihai Vlad – n.r.), s-a constatat prezenţa în sânge a substanţelor cocaină, benzoilecgonina (metabolit cocaină), MDA, MDMA (metamfetamine), benzodiazepină, tramadol, iar, în urină, a substanţelor cocaină – metabolit, MDMA – metabolit, MDA – metaboliţi, bromazepan, tramadol metabolit”, se arată în motivarea instanței.

Victimele: Vlad Pascu n-a schițat niciun gest pentru a evita impactul

În expozitivul documentului citat sunt trecute în revistă și mărturiile victimelor care au supraviețuit accidentului din dimineața zilei de 19.08.2023:

„În cursul audierii, persoana vătămată (…) a arătat că se deplasau spre localitatea 2 Mai, spre locul de cazare, pe lângă carosabil, având persoane atât în faţă, cât şi în spate, iar, la un moment dat, a fost acroşat de un vehicul, fiind lovit în zona piciorului şi a braţului stâng, după care a căzut la sol, pe partea carosabilă.

Numitul (…) a precizat că, după ce s-a ridicat, a fost strigat de o prietenă, care a fost şi ea lovită de maşină, după care a observat cadavrul prietenului său, (Olariu Andrei Sebastian – n.r.) pe şosea şi cel al numitei (Dragomir Roberta Marina – n.r.) în afara părţii carosabile.

Referitor la maşina care i-a lovit, afirmă că nu poate face precizări deoarece şoferul a părăsit locul accidentului înainte să îl poată observa.

În urma examinării medico – legale a numitului (…), s-a stabilit că acesta a suferit leziuni traumatice care au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale, leziuni produse prin lovire cu şi de corp dur.

Numitul (…) a relatat organelor de poliţie că, în acea seară, a fost cu prietenii în loc. Vama Veche, unde au consumat băuturi alcoolice, dar cu limită, toţi fiind conştienţi, iar, în jurul orei 04.30, au plecat spre locul de cazare situat în loc. 2 Mai.

Acesta a menţionat că nu exista iluminat stradal, dar începea să se lumineze şi, după ce trotuarul dintre cele două localităţi s-a terminat, au continuat să se deplaseze pe marginea drumului, pe pământ.

Acesta a menţionat că erau împărţiti în două grupuri, el fiind ultimul din cel de-al doilea grup, iar, la un moment dat, în apropierea curbei spre dreapta, a auzit o maşină venind din spate şi apoi un zgomot de lovire, a fost şi el lovit de un obiect tare, însă nu ştie ce ar fi putut fi, fără să cadă.

A mai menţionat că nu a auzit zgomote sau sunete provenite de la oameni, iar, după impact, a văzut-o pe (Dragomir Roberta Marina – n.r.) căzută pe iarbă, în partea dreaptă şi, apoi pe  (Olariu Andrei Sebastian – n.r.).

În cauză, a fost audiat în calitate de martor numitul (…), care a relatat că se îndrepta cu prietenii săi spre locul de cazare din localitatea 2 Mai, iar el, (doi prieteni – n.r.) mergeau mai repede, în faţă.

La un moment dat, arată acesta, în dreptul unităţii militare, a auzit zgomot, asemănător derapajului unei maşini, a întors spatele şi a văzut o maşină care trecea pe lângă ei, vehicul care a oprit pentru câteva secunde, după care a accelerat şi a plecat către localitatea 2 Mai.

Martorul a mai afirmat că s-a deplasat spre prietenii săi din spate şi a văzut pe şosea, în mijlocul drumului, un cadavru pe care nu l-a putut identifica, moment în care s-a speriat şi a fugit către prietenii din faţă. A declarat că, la scurt timp, au sosit mai multe persoane, inclusiv (…) care avea mâna plină de sânge şi acuza dureri.

Martorul (…), care se afla în grupul din faţă, a declarat că a auzit un zgomot produs de o maşină şi o lovitură, crezând că autovehiculul a lovit un indicator şi, când s-a uitat în spate, a văzut o maşină care venea spre ei, cu farurile aprinse, astfel că s-a ferit, trecând pe zona de vegetaţie de lângă acostament.

Martorul a mai arătat că acel vehicul a oprit la circa 50 metri în faţă, moment în care le-a spus prietenilor să nu meargă mai în faţă deoarece oprirea acestuia a fost ciudată, dar după circa 15 – 20 secunde, autoturismul a plecat. Ulterior, arată acesta, a încercat să îşi sune prietenii, constatând că nu răspundeau la telefon, după care au venit (…) şi (…) care prezentau leziuni, aflând ulterior de decesul celorlalţi doi prieteni.”, se mai arată în motivarea judecătorilor.

SURSA

Articolul precedentO nouă lovitură pentru români: taxele pentru mașină și casă se majorează din nou
Articolul următorBebeluşul „şofer” din Maramureș, pus şi de tată la volanul maşinii, când avea doar 5 luni