E nevoie de investiții la Centrul Cultural Sighetu Marmației. La ședința de Consiliu Local din luna februarie, conducerea instituției le-a prezentat aleșilor locali problemele care sunt la Centrul Cultural și care ar trebui rezolvate cu prioritate.
Managerul centrului, Dorel Todea, a precizat că trebuie să se facă reparații în sala de balet a Școlii de Artă ”Gheorghe Chivu”, dar și la clădirea în care funcționează Biblioteca Municipală ”Laurențiu Ulici”.
”Avem multe probleme încă la Centrul Cultural, pe care sper cu sprijinul dumneavoastră să le depășim, pentru că ne-am mutat în 3 locații diferite unde sunt probleme de rezolvat. De exemplu la școala de artă plafonul din sala de balet este făcut pentru o discotecă, dar specialiștii ne-au spus că reprezintă un pericol extrem de mare și va trebui schimbat plafonul ca nu cumva să avem surpriza să cadă pe copii la vibrația care este acolo de la muzică și mai trebuie schimbate câteva lucruri nu foarte scumpe, acoperișul la bibliotecă și fațada. Ar mai fi acolo problemele legate de faptul că nu există instalații pentru incendii”, a explicat Dorel Todea, managerul interimar al Centrului Cultural Sighetu Marmației.
Dorel Todea le-a cerut aleșilor locali ca în momentul în care va fi făcut bugetul municipiului Sighetu Marmației pentru anul 2019 să se țină cont de cererea pentru rezolvarea acestor probleme.