În timp ce acţionau pe raza oraşului Seini, poliţiştii au oprit pentru verificări un autoturism condus pe strada Aurel Vlaicu. La volan a fost identificat un tânăr de 14 ani, din oraş, care nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările urmând a dispune măsuri legale.
Alţi trei tineri, din Moisei, sunt cercetaţi de poliţişti după ce au sustras ieri după-amiază un vehicul, l-au condus fără ca vreunul dintre ei să deţină permis de conducere şi i-au provocat distrugeri.
Verificările efectuate până în acest moment de poliţişti au relevat că cei trei tineri, doi de 18 ani şi unul de 16 ani, au luat din cotieră cheia unui jeep parcat în curtea unui service, au condus aproximativ 1 km, s-au răsturnat cu vehiculul într-o râpă, după care l-au abandonat. Nicio persoană nu a fost rănită, însă pagubele materiale au fost estimate la valoarea de 2400 euro.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, distrugere, conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat.